„Granzii”- strategie comună în perioada recesiunii economice

Redactor:
Marius Pitaru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele mai importante echipe din Liga I caută metode de eschivă împotriva recesiunii economice de la nivel mondial!

Aproape toate formațiile din campionat se confruntă în această perioadă cu o criză de lichidități care afectează plata salariilor și a primelor către jucători. Cinci cluburi din campionat n-au stat cu mâna în sân și și-au luat măsuri de precauție. Surse autorizate susțin că oficiali de la Steaua, Dinamo, Rapid, Urziceni și Craiova s-au întâlnit și au stabilit un pact de neagresiune și întrajutorare. Acordul, care cuprinde trei puncte foarte importante, urmează să fie valabil pe perioada crizei economice.

1 S-au gândit la un prag salarial

Cele cinci cluburi au căzut de acord să nu mai ofere contracte excesiv de generoase fotbaliștilor care vor fi achiziționați de-acum încolo. Chiar dacă vine liber de contract, respectivul jucător n-ar mai putea obține un salariu mai mare de 250.000 de euro. Se dorește ca media salarială a lotului acestor formații să nu depășească 200.000 de euro. Pe viitor, șefii le vor propune fotbaliștilor micșorarea contractelor în schimbul unor prime de obiectiv mai mari.

2
Să nu se supraliciteze pentru o țintă

Cei cinci conducători au abordat și subiectul sumelor de transfer. Concluzia? Vremurile în care un jucător era cumpărat în campionatul intern cu două milioane de euro, de exemplu Torje de la Timișoara la Dinamo, au apus. Pe scurt, dacă unul dintre cele cinci cluburi dorește să cumpere un fotbalist, niciuna dintre celelalte patru formații n-are voie să intervină în afacere, pentru a-i oferi „vânzătorului” o sumă mai mare.

3 Prietenul la nevoie se cunoaște

Cel mai surprinzător punct este cel care face referire la ajutorul financiar reciproc. Cluburile doresc astfel să evite un eventual faliment și, automat, excluderea din Liga I. Asta înseamnă că, dacă unul dintre cele cinci cluburi ajung la „ananghie” financiară, celelalte să-i sară în ajutor.

Probleme cu gazonul

Valeriu Argăseală (foto) a declarat ieri că gazonul din Ghencea nu se prezintă în cele mai bune condiții, fiind afectat după amicalul dintre Steaua și echipa națională. „Sperăm să nu plouă la meciul de miercuri (n.r. – mâine), pentru că după jocul-școală terenul s-a deteriorat puțin, iar dacă va ploua, ne va fi mult mai greu”, a spus președintele roș-albaștrilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
De la FCSB, la
De la FCSB, la "U" Cluj! Mutarea care ar urma să se producă zilele acestea
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe un Ferrari cu un jucător:
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
A luat taxiul de la Suceava la Iaşi, după ce i-a fost anulat zborul. Cât a plătit
A luat taxiul de la Suceava la Iaşi, după ce i-a fost anulat zborul. Cât a plătit
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Fosta soție a lui Călin Georgescu acuză și cere despăgubiri. E foarte grav ce i s-a întâmplat Danielei
Fosta soție a lui Călin Georgescu acuză și cere despăgubiri. E foarte grav ce i s-a întâmplat Danielei
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să furnizeze ajutor militar Ucrainei.
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×